Pe bună dreptate, denumită „Perla vinificaţiei moldave” – “Cricova”, reprezintă un Complex Subteran unic, care s-a remarcat în întreaga lume pentru labirinturile sale imense şi pentru vinurile sale excelente.

Istoria Combinatului de Vinuri “Cricova” începe în anul 1952. Anume în această perioadă, în Republica Moldova a apărut problema cu privire la spaţiile de păstrare şi maturare a vinurilor. După lungi căutări, două personalități marcante ale vinificației moldovenești, Petru Ungureanu și Nicolae Sobolev, au propus utilizarea în calitate de depozite hrubele din care se extrăgea piatra de construcție. Curând s-a stabilit că vinurile produse la Combinatul „Cricova” şi maturate în liniştea subterană au calităţi excepţionale.

„Cricova” este prima întreprindere din Moldova, care produce vin spumant după metoda celebrului călugar Dom Pérignon – „Méthode Traditionelle”. Tehnologia este una complexă şi presupune fermentarea secundară în sticlă şi o maturare ulterioară cuvée. Asortimentul companiei se caracterizează prin calitate și diversitate. Astăzi se poate cu siguranţă afirma că unul dintre cele mai remarcabile produse oferite de către Combinatul de Vinuri „Cricova” este spumantul clasic – un vin efervescent nobil şi extravagant.

“Cricova” produce, de asemenea, și vinuri spumante obținute prin fermentarea secundară în recipiente din inox, iar efervescentul având un caracter fructat şi plin de prospeţime. Această metodă permite păstrarea tuturor calităţilor unui vin refermentat.

Combinatul de vinuri “Cricova” s-a afirmat printr-o tendință de inovație continuă. În prezent, întreprinderea utilizează cele mai sofisticate tehnologii din lume în domeniul vinificației, posedă arta de a produce cele mai diverse tipuri de vinuri și satisface cele mai rafinate gusturi și cerințe ale pieței. “Cricova”, este cel mai valoros brand din Moldova, fiind cunoscut departe peste hotarele ei. Este prima și unica întreprindere, decorată cu cea mai înaltă distincție de stat, Ordinul Republicii. Prin legea Parlamentului Republicii Moldova, Combinatul de vinuri “Cricova” este declarat Patrimoniul Cultural-Național al țării în anul 2003.

Sursa: https://cricova.md/